Anul acesta, 2022, va avea loc din nou evenimentul Crăciun în Maramureș. Evenimentul Crăciun în Maramureș ajunge anul acesta la cea de-a 15-a ediție și se va desfășura, în 17 decembrie 2022, în aceeași locație ca până acum: Muzeul Satului din Baia Mare. În cadrul manifestării se va derula și un program artistic la care vor lua parte Florentina și Petre Giurgi, Grupul Iz sau Năstăcuța Iuga, toți artiști consacrați ai județului nostru. Invitați speciali vor fi Mircea Bravo și Tanti Lenuța.
În program mai sunt incluse datini și obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă, târgul de Crăciun, gastronomie tradițională, tabără dacică și așa mai departe. Gazdele vor fi Primăria Groșii Țibleșului, Primăria Lăpuș, Primăria Târgu Lăpuș, Primăria Cavnic, Primăria Recea, Primăria Mireșu Mare, Primăria Groși.
Anul trecut, Muzeul Satului a fost neîncăpător pentru multitudinea de oameni care au trecut pe aici, dornici să vadă cum se taie porcul, cum se face caltaboșul, cârnații, toate mâncărurile specifice acestei perioade din an. S-au mâncat șorici, jumere, s-a băut pălincă, vin fiert, slănină, totul făcut ca la carte. S-au ascultat colinde, totul pentru a face totul cât mai plăcut pentru cei prezenți.
Sâmbătă, 17 decembrie, va fi redată în Muzeul Satului din Baia Mare povestea Crăciunului trăit în țara tradițiilor vii. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național "Transilvania", Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Liviu Borlan" Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș.
C